Spirometria: ce este, cum se efectuează și ce poate evidenția

Spirometria este o investigație medicală prin care se măsoară cantitatea de aer pe care o poți expira și viteza cu care aerul este eliminat din plămâni. Este una dintre cele mai utilizate metode de evaluare a funcției pulmonare.

Investigația se efectuează cu un aparat numit spirometru. Acesta înregistrează respirația printr-o piesă bucală și transformă măsurătorile în valori și grafice pe care medicul le poate analiza.

Spirometria este folosită în special pentru depistarea și monitorizarea afecțiunilor care îngreunează circulația aerului prin bronhii, precum astmul bronșic și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC).

Medicul poate recomanda spirometria atunci când există simptome respiratorii persistente sau factori de risc pentru anumite boli pulmonare. Testul poate fi util și pentru urmărirea unei afecțiuni deja diagnosticate.

Printre situațiile în care poate fi indicată se numără:

• tusea care persistă mai multe săptămâni;
• senzația de lipsă de aer, mai ales la efort;
• respirația șuierătoare;
• episoadele repetate de dificultate în respirație;
• suspiciunea de astm bronșic sau BPOC;
• tusea cronică și alte simptome respiratorii la fumători sau foști fumători;
• expunerea profesională la praf, fum sau substanțe iritante;
• monitorizarea unei boli pulmonare cronice;
• evaluarea funcției respiratorii înaintea anumitor intervenții chirurgicale.

Spirometria nu este obligatorie pentru orice persoană care tușește sau obosește la efort. Medicul stabilește dacă investigația este potrivită în funcție de simptome și de istoricul medical.

Spirometria are un rol important în evaluarea mai multor boli respiratorii, dar rezultatele trebuie interpretate împreună cu simptomele și celelalte informații medicale.

Astmul bronșic poate provoca îngustarea variabilă a căilor respiratorii, cu episoade de tuse, respirație șuierătoare și lipsă de aer. Spirometria poate evidenția modificări ale fluxului de aer și, în anumite situații, ameliorarea acestora după administrarea unui medicament bronhodilatator.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală caracterizată prin limitarea persistentă a circulației aerului prin căile respiratorii. Apare frecvent la persoanele cu un istoric îndelungat de fumat, dar poate fi asociată și cu alte expuneri nocive. Spirometria efectuată după administrarea unui bronhodilatator este esențială pentru confirmarea diagnosticului.

În cazul unor boli pulmonare interstițiale sau al altor afecțiuni, spirometria poate arăta modificări care sugerează reducerea volumelor pulmonare. Pentru confirmarea unei tulburări restrictive sunt însă necesare alte probe funcționale respiratorii.

Spirometria se efectuează, de regulă, în poziție așezată, sub îndrumarea unui cadru medical. Înainte de test, ți se explică ce ai de făcut, astfel încât măsurătorile să fie cât mai corecte.

Investigația presupune câțiva pași simpli:

• te așezi pe scaun, cu spatele drept;
• ți se poate aplica o clemă moale pe nas, pentru ca aerul să nu iasă prin nări;
• cuprinzi cu buzele piesa bucală conectată la spirometru;
• inspiri cât mai adânc, până când simți că plămânii sunt plini;
• expiri imediat, cât mai puternic și mai repede, continuând până când ți se spune să te oprești;
• repeți manevra de câteva ori, pentru obținerea unor rezultate corecte și comparabile.

Este important să respecți indicațiile primite. Dacă nu expiri suficient de puternic sau te oprești prea devreme, rezultatele pot fi influențate.

Testul propriu-zis durează puțin, dar întreaga investigație poate necesita aproximativ 15–30 de minute, uneori mai mult dacă este inclusă și proba bronhodilatatoare.

În anumite situații, medicul recomandă efectuarea spirometriei înainte și după administrarea unui medicament bronhodilatator, care ajută la relaxarea musculaturii bronhiilor.

Mai întâi se realizează spirometria obișnuită. Apoi se administrează medicamentul inhalator, se așteaptă timpul necesar pentru instalarea efectului și se repetă măsurătorile.

Compararea rezultatelor arată dacă și în ce măsură circulația aerului se îmbunătățește după administrarea medicamentului. Această informație poate fi utilă în evaluarea astmului și a altor afecțiuni obstructive.

Pregătirea este simplă, dar câteva măsuri pot contribui la obținerea unor rezultate corecte.

• Evită fumatul și utilizarea țigărilor electronice înaintea testului, conform indicațiilor primite. Standardele tehnice recomandă evitarea lor cel puțin o oră înainte.
• Nu consuma o masă foarte copioasă în ultimele două ore înainte de investigație.
• Evită efortul fizic intens cu cel puțin o oră înainte.
• Poartă haine comode, care nu strâng pieptul sau abdomenul.
• Informează personalul medical despre tratamentele pe care le urmezi, în special despre inhalatoare.
• Ia cu tine rezultatele spirometriilor anterioare, dacă ai mai efectuat această investigație.

Unele medicamente inhalatorii pot influența rezultatele. În funcție de scopul investigației, medicul îți poate recomanda o pauză înainte de testare.

Spirometria este o investigație neinvazivă și nu provoacă durere. Totuși, pentru că trebuie să expiri puternic, poți simți pentru scurt timp amețeală, oboseală sau nevoia de a tuși.

Există și situații în care investigația trebuie amânată sau efectuată numai după evaluarea atentă a medicului. De aceea, anunță înainte de test dacă ai avut recent un infarct, un accident vascular cerebral, o intervenție chirurgicală sau dacă ai o afecțiune cardiacă instabilă.

De asemenea, trebuie să menționezi dacă ai o infecție respiratorie în evoluție, un pneumotorax sau alte probleme medicale importante.

Dacă simți durere în piept, amețeală puternică sau un disconfort important în timpul testului, anunță imediat personalul medical.

Rezultatul spirometriei conține mai multe valori. Două dintre cele mai importante sunt:

• VEMS (FEV1): volumul de aer pe care îl poți expira forțat în prima secundă, după o inspirație completă.
• CVF (FVC): cantitatea totală de aer eliminată printr-o expirație forțată, după o inspirație completă.

Medicul analizează și raportul VEMS/CVF (FEV1/FVC), care oferă informații despre posibila îngustare a căilor respiratorii.

Valorile sunt comparate cu intervalele de referință corespunzătoare persoanei examinate, ținând cont de caracteristici precum vârsta, înălțimea și sexul. Se verifică și dacă manevrele respiratorii au fost efectuate corect.

Un raport VEMS/CVF scăzut poate indica o tulburare ventilatorie obstructivă. O capacitate vitală forțată redusă, în anumite condiții, poate ridica suspiciunea unei tulburări restrictive, care trebuie confirmată prin măsurarea volumelor pulmonare.

Deși este foarte utilă, spirometria nu oferă informații despre toate problemele care pot afecta plămânii.

Nu poate identifica direct nodulii pulmonari, tumorile, pneumonia sau tuberculoza și nu înlocuiește investigațiile imagistice.

De asemenea, spirometria obișnuită nu măsoară direct nivelul oxigenului din sânge și nu poate determina singură toate volumele pulmonare.

Dacă este nevoie, medicul poate recomanda radiografie toracică, tomografie computerizată, pulsoximetrie, evaluarea capacității de difuziune pulmonară (DLCO) sau alte probe funcționale respiratorii.

Da. O spirometrie normală este un rezultat încurajator, dar nu exclude toate afecțiunile respiratorii.

De exemplu, în astmul bronșic, funcția pulmonară poate fi normală între episoadele în care apar simptomele. În asemenea situații, medicul poate recomanda repetarea spirometriei sau alte teste.

Dacă ai în continuare tuse persistentă, respirație șuierătoare sau lipsă de aer, este important să discuți cu medicul chiar dacă rezultatul se încadrează în limite normale.

Pentru persoanele diagnosticate cu astm sau BPOC, spirometria nu este folosită doar la prima evaluare. Repetarea investigației poate ajuta medicul să urmărească evoluția funcției pulmonare și răspunsul la tratament.

Valorile obținute la consultațiile succesive pot fi comparate pentru a observa dacă funcția respiratorie rămâne stabilă sau se modifică.

Frecvența testărilor depinde de boală, severitatea acesteia, simptome și tratamentul administrat. Nu există un interval unic de repetare potrivit tuturor pacienților.